O cameră slab luminată. Pe pereți, picturi așezate cu meticulozitate. Unele intacte, altele marcate cu roșu, ca niște avertismente. Un murmur în întuneric repetă același nume, iar pe o foaie mototolită, zilele se șterg una câte una. Numărătoarea inversă a început. Ea nu știe. Nu simte prezența din spatele ușii, umbra care o urmărește de pe trotuarul opus, ochii care îi analizează fiecare gest. E atât de ușor să o privești de la distanță, să îi înveți rutina, să îi anticipezi mișcările. Și nimeni nu bănuiește nimic. Nimeni nu se întreabă de ce, noapte de noapte, cineva o privește din colțul întunecat al clubului. Ziua, ea există. Noaptea, el o studiază. În gândurile lui, îi aparține deja. 30 de zile. Atât și-a dat timp. Încă 30 de zile în care să o urmărească, să o înțeleagă, să se convingă că nu există altă cale. Nu va greși. Nu va ezita. Totul e planificat până la cel mai mic detaliu. Timpul se scurge. Pas cu pas, se apropie de final. Și când ultima zi va veni, ea va fi doar a lui. Pentru totdeauna.