O poveste emoționantă și inspiratoare despre curajul de a-ți urma pasiunea. „Agutoki este deopotrivă povestea unei deveniri şi a unei permanenţe. Devenirea cu aer de destin a unei fetiţe mirate şi curioase, prietenă cu melcii şi lăcustele, într-un etolog respectat şi preţuit şi, totodată, permanenţa unei minunări curioase şi biofile în faţa arhitecturii baroce a existenţei. Ceea ce nu dispare de-a lungul sinuosului şi fermecătorului drum de la melcul Nenumitu` la catedra universitară – via Papua Noua Guinee, desigur – este insaţiabila dorinţă de a şti şi de a fi parte din cutremurătoarea complexitate a existenţei. De aici vine hotărârea, puterea de a înfrunta prejudecăţile şi obstacolele de orice fel, de aici vin perseverenţa şi curajul. Cartea de faţă este o mică bijuterie prin caracterul ei genuin şi tandru, un manifest pentru a urma calea pasiunii într-o lume tot mai obtuză, mai nişată şi mai superficială şi, nu în ultimul rând, într-o lume chestionată în chiar temeiul ei ontologic de emergenţa mediilor virtuale. Din toate aceste motive, salut în cartea doamnei Carmen Strungaru o apariţie excepţională, prima contribuţie, din câte ştiu, a unui etolog român la sfera literaturii hibride care adună în acelaşi loc, cu talent, emoţie şi graţie, biografia, biofilia şi biologia. Un volum încântător care poate seduce deopotrivă copilul care descoperă primii melci şi bunicii care îi vor privi pesemne cu mai multă îngăduinţă." (Doru Căstăian) „Agutoki este o carte ce stă sub semnul recunoștinței (pentru șansele care, chiar dacă pare că vin prea târziu în viață, vin, de fapt, la timpul potrivit) și al entuziasmului nestăvilit (pentru toate manifestările fascinante ale lumii vii). La 40 de ani, «tânăr» lector în Etologie și «proaspătă» mamă a trei fete minunate, Carmen Strungaru primește, în sfârșit, șansa de a face ceea ce și-a dorit dintotdeauna: ocazia de a participa la o expediție antropologică. Și, deși mereu a visat că Africa va fi locul în care pasiunea sa pentru studierea comportamentului ființelor vii își va împlini menirea, prima sa expediție științifică o duce la capătul lumii, în Papua Noua Guinee. Dar capătul lumii este, atunci când îți urmezi pasiunea, cel mai bun loc de unde să începi. Ca cititor și editor, această carte m-a găsit și pe mine tot la minunata vârstă de 40 de ani, într-un moment în care părea că toate drumurile cunoscute s-au închis și trebuie să trasez (din nou) alte cărări prin necunoscut. Și mi-a dat speranță, și încredere, și un zâmbet nou pe buze de fiecare dată când am citit-o și, în spiritul de recunoștință în care este scrisă, m-a făcut să murmur și eu, «Mulțumesc, Carmen!»" (Laura Câlțea)