Tânără și hotărâtă, încă suferind după moartea surorii sale în Vietnam, Sasha Leroy Palmer a decis în anii 1960 să lupte împotriva inamicului de dincolo parte a Cortinei de Fier din interior. Chiar dacă asta însemna să devină spion. S-a convins că moartea surorii sale a fost singurul motiv pentru care a venit aici. Pentru a-și ajuta țara natală, cea care era cu adevărat liberă, pentru a lupta împotriva uneia care nu era (chiar dacă proclama contrariul). Era datoria fiecărui adevărat cetățean american să reziste propagandei sovietice și să ajute la slăbirea forței răului. Mai ales după criza rachetelor cubaneze. Și atunci de ce fiecare scrisoare de acasă, transmisă în secret de colegii de cauză, o făcea să simtă că nu acesta fusese motivul? Că a existat un motiv și mai mare pentru care a venit aici. Nu făcuse pace și nu acceptase decizia tatălui ei? Oare chiar fugi de responsabilitățile ei, așa cum insistau părinții ei? Și dacă da, ce ar putea-o face să nu mai fugă? Cu siguranță nu bărbatul care a prins-o în timp ce se poticnea într-un troleibuz șubred în capitala Moldovei sovietice. Sau ar fi putut?