''Ursula o mamă judecată de copii'' este un roman care va atinge fiecare fibră interioară a sufletului oricărui cititor făcând referire la greutățile vieții, renunțări și sacrificii pe care le face o mamă pentru copiii săi călcându-și pe propriul prestigiu, pe convingeri și pe onoare pentru a le asigura acestora un trai mai bun. Cartea ridică foarte multe întrebări retorice cu privire la morală și la dreptul copiilor de a-și judeca mama.Este posibil oare ca atunci când o mamă singură, părăsită și fără niciun ajutor își calcă pe demnitate pentru a face bani pentru puii ei, aceștia să o judece și să pună la îndoială buna sa credință? Oare însăși telul demn și sacrificiul enorm în sine nu scuză mijloacele folosite pentru atingerea scopului final? Avem oare dreptul să ne judecăm părinții? Când și în ce context sau în ce condiții putem sau nu sa ii judecam? Cartea ''Ursula o mamă judecată de copii'' intră în inima cititorului direct de la primele pagini, captându-i atenția dar și punându-l în fața realității crude fără menajamente și fără să o judece pe Ursula personajul feminin principal în niciun fel dar ridicând mingea la fileul cititorului prin acuratețea detaliilor și prin franchețea relatărilor în cele mai mici detalii, lăsându-i acestuia posibilitatea să judece să analizeze și să hotărască dacă e deacord sau nu cu parcursul evenimentelor. Legătura cu divinitatea este unul dintre punctele pe care scriitoarea Mara Popescu-Vasilca le pune pe tapet în fiecare carte a sa, neuitând să specifice legătura sa și credința sa in Dumnezeu. Însăși eroina principală, Ursula se simte judecată de propria sa conștiință și consideră că nu e demnă să se prezinte în casa Domnului. Auto-flagelarea de natură psihică, auto-analiza, dialogul interior precum și măiestria împletirii povestirii fac din scriitoarea Mara Popescu-Vasilca o scriitoare de marcă care se încadrează cu succes în curentul de natura psihologică și filozofică al secolului nostru. Construcția personajelor este amplă și detaliată atât din punct de vedere psihologic cât și vizual asigurându-i cititorului șansa să-și imagineze și cum arată și cum gândesc personajele construite de aceasta. De la amintiri și traume trăite în trecut și până la cele mai intense și pasionale scene de dragoste, scriitoarea Mara Popescu-Vasilca nu face economie de cuvinte sau de descrieri, păstrând însă frumusețea cuvintelor și nefolosind vulgaritatea ca și figură de stil. Acest lucru o departajează în mod evident de oricare scriitor sau romancier care descrie scene fierbinți de amor. Stilul său inconfundabil trezește broboade de trăire în inima cititorului folosind moderat cuvântul ca și instrument imaginativ și senzorial până la atingerea perfecțiunii narative.